Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii în energie eoliană: Dacă se va face o investiţie serioasă într-o fabrică de eoliene, atunci ea va fi în România sau în Turcia. Acolo face sens

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 februarie 2011 ·

Regiunea Mării Negre, dincolo de interesul sporit pentru proiecte privind explorarea sau transportul de hidrocarburi, ar putea deveni o ţintă pentru invesţii în domeniul producerii de echipamente pentru parcurile eoliene, România şi Turcia având cele mai mari şanse pentru concretizarea unor astfel de intenţii, spun reprezentanţii Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană (AEEE).

"România devine un candidat puternic pentru investiţii în unităţi de producţie pentru echipamentele necesare parcurilor eoliene în contextul în care regiunea Mării Negre se transformă într-o piaţă foarte mare pentru astfel de proiecte. Dacă se va face vreo investiţie serioasă într-o fabrică de echipamente, atunci ea va fi în România sau în Turcia. Acolo face sens pentru că ar deservi pieţe emergente ca Turcia, România, Bulgaria sau Ucraina", spune Jacopo Moccia, consultant pe probleme de reglementare din cadrul AEEE, organizaţie formată din circa 600 de membri, printre care se află nume precum Enel, Iberdrola, Vestas sau General Electric şi care este prezentă în 60 de ţări având ca scop sprijinirea dezvoltării industriei eoliene.

Fabrică Vestas?

Potrivit statisticilor europene, anul trecut în România s-au montat 448 MW în parcuri eoliene, echivalentul unor investiţii de circa 800 de milioane de euro, proiectele fiind realizate de nume grele în industrie aşa este cazul cehilor de la CEZ, al italienilor de la Enel sau al grupului Energias de Portugal. Mai mult, proiectele realizate anul trecut au dus la un salt de capacitate de peste 32 de ori comparativ cu stituaţia din 2009, România fiind a şaptea ţară membră a UE în funcţie de proiectele eoliene noi realizate. Astfel, investiţiile locale au reprezentat 5% din capacitatea totală nou instalată la nivelul celor 27 de state membre.

"Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Vestas (lider mondial în tehnologie pentru pa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 50 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 35 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 43 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°