Nu-i prea vezi. Stau ascunşi prin laboratoare şi, în general, mai degrabă muncesc decât se laudă că muncesc. După ani de zile, când munca lor a dat roade, când îndrăznesc să spună ceea ce au făcut, nimeni nu îi crede. Învăţaţi să vedem doar ce e rău, reacţionăm negativ şi când se întâmplă lucruri de bine.

Timp de şase ani, profesorul Laurenţiu Popescu a studiat zilnic câte 10 nanometri de ţesut la fiecare observare cu microscopul electronic. Totul a pornit de la o bănuială şi s-a finalizat cu descoperirea "telocitei", o celulă capabilă să înveţe alte celule cum să se dezvolte. În ţară descoperirea a fost primită cu un entuziast: "aşa, şi"? La Harvard a fost primită cu un entuziast: "este o descoperire foarte importantă pentru umanitate". Pentru că, în paralel cu cercetările în domeniul celulelor stem, "telocitele" lui Popescu ar putea contribui, printre altele, la refacerea ţesutului inimii.

O faptă de aceeaşi factură vine din Bacău, unde doctorii Neculai Filipescu şi Dan Popa, după ce au pus la loc oasele rupte ale pacienţilor prin metode convenţionale, au dezvoltat din fonduri personale "fixatorul extern universal minim invaziv", un aparat care pune oasele rupte la loc, fără să fie nevoie de gips.

Medicii au pornit de la un concept, au ajuns cu ideea şi pe la fabrica de avioane din Bacău, pentru a fi ajutaţi cu proiectarea şi în cele din urmă direct la Congresul Internaţional de Fixare Externă şi Reconstrucţie Osoasă de la Barcelona. Unde au şi deschis convenţia.

În ţară au rămas, evident, necunoscuţi

Dacă simplul fapt că în România încă se mai face cercetare cu rezultate ce par de domeniul SF, ce să mai zici când te trezeşti cu români implicaţi în proiecte de explorare a spaţiului?

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) visează să trimită o navetă spaţială 100% românească pe Lună. Un proiect nebunesc, dar car