Ce aflăm privind la televizor? Sau, reformulând, cum e viaţa noastră prin imaginile tv? De curând, ceva extrem de grav s-a petrecut (dar, mai ales, s-a demonstrat că într-adevăr se petrece ceea ce bănuiam că se petrece).

Într-o vamă românească de la frontiera estică, la Siret, poliţiştii şi vameşii furau cot la cot cu traficanţii. Nu e vorba despre vreun ofiţer rătăcit sau despre câţiva ofiţeri corupţi. Acolo furau toţi: fără excepţie, cu sistem, după reguli precise. Când cei puşi să păzească legea în realitate o încalcă, sprijinind infractorii, fiind ei înşişi infractori, ce se mai poate spera? Nu avem de-a face atunci cu o răsturnare de valori ce îngăduie o instalare a unui rău oricât de mare, nu pare totul atunci pierdut?

Iar situaţia de la Siret oare cât de mult se prelungeşte, în câte vămi şi în câte alte instituţii ale statului român o regăsim? Mă feresc de generalizări uşor obţinute, dar nu pot să nu mă întreb: dacă întâmplarea de la Siret nu este izolată, ci este un fenomen, atunci ce ne facem? În ce fel de ţară trăim? Noi, cei care o alcătuim, cum suntem, ca grup uman, ce fel de galerie de personaje aducem în prim plan, care sunt principiile morale după care ne ordonăm traiul? Mărturisesc că mă uit năucit la televizor (vrem, nu vrem, televizorul este principala sursă de informare a momentului), iar ceea ce văd, adeseori, iese total din sistemul meu de aşteptări, întrece cu totul capacitatea mea de a imagina negativ. Punctul meu de vedere este al unui cetăţean oarecare, probabil uşor naiv, care se mişcă în cadrul unor reguli sufleteşti, de gândire şi sociale obişnuite. Dar este şi punctul de vedere al unui autor ce stă mereu cu atenţia trează şi urmăreşte întreaga desfăşurare ca pe o paradă a unor potenţiale personaje dintr-un potenţial text epic. Ei bine, aici deconcertarea mea este maximă: asist la poveşti şi la defilarea unor persona