De când economia a intrat în recesiune - să tot fie trei ani şi jumătate! - se pare că nici libertatea de gândire a celor de la Putere nu-şi mai face... datoria. Se gândeşte ce se gândeşte şi se iau decizii, cu oarece rezervă şi cu multă întârziere, care nu arată, nici pe departe, că ar pogorî dintr-o intuiţie sănătoasă şi dintr-o gândire nezăbrelită. Cu toate suferă de o platitudine relaxată; de un conformism mai mult decât previzibil.
Efectul recesiunii?! Teama de a nu-şi da frâu liber gândirii înalte (pentru care au fost aleşi unii dintre ei, cu bună credinţă!), tocmai fiindcă vremurile cer maximă... precauţie?! Nimeni nu poate da un răspuns mulţumitor. Poate doar cei în cauză. Iar noi, dacă ne-am pune mintea să aflăm, am eşua, fără doar şi poate. Cel mult, am putea să presupunem; să forţăm realitatea opacă şi să ne aventurăm într-o... eseistică absurdă. Pe măsura conţinutului programelor şi hotărârilor, ticluite în cerc restrâns şi pierdute, eventual, pe drumul Tranziţiei.
Oricum, de acolo, de la înălţimea hotărârilor care privesc milioane de oameni, se poate privi cruciş, chiar şmechereşte, cu ifose şi cu nemăsurată încântare de sine. Mecanismul e simplu: se procedează ca şi când ai avea în faţă o "tarla" cu sclavi; mulţi, deci, şi umili. Iar lor nu le promiţi nimic; le impui să se supună. Dacă sunt ascultători, reuşeşti să le câştigi bunăvoinţa pe mai mulţi ani. Ei se obişnuiesc cu jugul, iar tu îţi perfecţionezi biciul. Clişeul tipic al fanteziei interactive "comisă" cu sânge rece!
Înduioşătoare relaţie de comunicare în epoca strategiilor globalizării! Ea acoperă un spectru enorm de libertăţi dezlănţuite, de la suprarealism la absurd şi comedia de situaţie. Plânsul vine şi el, din urmă, ca un exerciţiu impus de complexele încercări traversate. Cine iese teafăr după aceste episoade de manipulare, la scenă deschisă, cu aplauze cu tot, incl
