Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O poveste de altădată... cu Eugeniu Carada

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 februarie 2011 ·

Povestea lui Eugeniu Carada pe meleagurile Craiovei începe la sfârşitul toamnei anului 1836 şi continuă până când, la 18 ani, paşii tânărului încântător au fost conduşi spre capitala Valahiei

„Scoborâtori din vechi familii olteneşti şi munteneşti“, care au dat de-a lungul vremii mulţi şi înalţi demnitari şi sfetnici domneşti, părinţii lui Eugeniu Carada s-au stabilit în Craiova, locuind cu chirie, la început, în casele Vârvoreanu.

Mai târziu, după cum aflăm din însemnările lui Mihail Gr. Romaşcanu, Nicolae Carada cumpără un loc de la Isvoranu, pe strada ce-i va purta peste ani numele, şi zideşte din temelie „două rânduri de case încăpătoare unde a văzut lumina zilei fiul lui, Eugeniu... într’un târziu sfârşit de toamnă, la 29 Noemvrie 1836. Preotul Gheorghe Duhovnicul, slujitorul venerat al bisericei Sf. Nicolae Brânduşa, l-a creştinat în ziua de 13 Decemvrie, iar naş i-a fost Pitarul Ion Pleşoianu, fiul logofătului Radu Pleşoianu“.

Ursitoarele i-au sortit să crească şi să se înalţe deasupra mulţimii, „prin firea lui originală, în care se împleteau armonios modestia şi geniul creator. În mintea şi sufletul lui parcă înadins natura îşi revărsase darnic ascunsele sale comori, într-o vreme în care ţărişoarele româneşti, lăsate în voia valurilor, aveau nevoie de aprigi luptători şi clăditori pricepuţi“.

Un copil ales

Era un copil cu vădite calităţi, ce nu se întâlneau la oricine. Mihail Gr. Romaşcanu îl descrie drept „un copil de o desăvârşită seninătate şi care pretutindeni lăsa impresia că nimic nu-l interesa, nu făcea nici un pas mai departe fără ca mintea lui să nu-şi cresteze adânc învăţămintele desprinse din fiecare clipă trăită“.

Totul îi trezea interesul, chiar şi banalele poveşti cu care mama sa, o femeie de o rară gingăşie şi duioşie sufletească, îl adormea în lungile nopţi de iarnă. Ea includea întotdeauna printr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 25 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 27 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 42 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 41 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 42 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°