Panin, file de poveste. Fundaşul intră în cursa de urmărire acelebrului atacant al "feroviarilor" din anii 30-40, Iuliu Mureşan,cel care a intrat în istoria CFR-ului pentru cei 15 ani de contractcu ardelenii.
Ochit de Şunda în primăvara lui 2004 când Stan l-a pus pe liber dela UTA, Cristian Panin avea să ajungă la CFR în vara lui 2004,pentru a completa lotul cu care CFR-ul ataca sezonul revenirii înLiga I. Fără sincope medicale, "Pană" avea să bifeze la jocul cuUniversitatea Craiova din decembrie trecut 200 de meciuri în LigaI. Dublu campion naţional cu CFR, Panin şi-a prelungit în urmă cudouă zile contractul cu "vişinii" până în vara lui 2012. A intratastfel în galeria celor mai longevivi fotbalişti din istoria"ceferiştilor", călcându-i pe urme atacantului Iuliu Mureşan, celcu care CFR-ul bifa prima clasare pe locul I în divizia A în toamnalui 1948. "E greu de comparat cei doi jucători, e o distanţă mareîn timp, nu ştiu cât de corectă e. Panin e un jucător foarteimportant pentru noi, un fotbalist de bază şi acum", a explicatIuliu Mureşan II, actualul preşedinte al CFR-ului.
Oficialii din Gruia recunosc însă că au de mai mult timp în minte"transferul"lui Panin de pe teren în birouri. Dar nu acum! "Nuvorbim încă de un post în conducere pentru că Panin e un jucătorimportant şi de care mai avem nevoie încă mult timp, acolo înteren. Şi Minteuan e de aceeaşi părere cu noi! E adevărat că amdori, ca la finalul carierei lui <
15 ani a jucatIuliu Mureşan I pentru CFR între anii '30-'40
201 Meciuripentru CFR are Panin, care a debutat în prima divizie cu UTA în18.08. 2002
10 Antrenori aprins Panin la CFR: Şunda, Munteanu, Bergodi, Andone, Trombetta,Uhrin jr, Conceicao, Mandorlini,