Suedia a publicat joi aproape 500 de pagini de documente diplomatice confidenţiale din 1989 - 1991, din perioada care a precedat destrămarea Uniunii Sovietice, a anunţat Ministerul de Externe de la Stockholm, citat de Mediafax. Documentele sunt redactate de diplomaţi suedezi aflaţi la post la Moscova, Leningrad, Tallinn, Riga şi Vilnius, în ultimele luni ale URSS. "Decizia de a publica practic toată arhiva este legată, pe de o parte, de dorinţa noastră de a contribui la scrierea istoriei acestei perioade dramatice şi, pe de altă parte, de dorinţa de a arăta activitatea diplomatică suedeză", a declarat ministrul de Externe suedez, Carl Bildt. Documentele nu par să conţină dezvăluiri spectaculoase, însă oferă o imagine asupra situaţiei tensionate din acea perioadă. "Nu vreau să dramatizez, dar, în acest stadiu, trebuie să subliniez că există un risc clar de război civil", scria ambasadorul suedez la Moscova, Orjan Berner, într-o notă datată 20 august 1991, în perioada puciului împotriva liderului sovietic Mihail Gorbaciov. "Cei 20 de ani care s-au scurs pot, deseori, să facă dificilă înţelegerea dramei cotidiene din acei ani", a afirmat Bildt, care conducea guvernul suedez în perioada destrămării URSS. "Lucrurile ar fi putut merge prost. Au existat mai multe incidente, atât în acea perioadă, cât şi după aceea, care ar fi putut duce la confruntări foarte grave", a adăugat el.
Suedia a publicat joi aproape 500 de pagini de documente diplomatice confidenţiale din 1989 - 1991, din perioada care a precedat destrămarea Uniunii Sovietice, a anunţat Ministerul de Externe de la Stockholm, citat de Mediafax. Documentele sunt redactate de diplomaţi suedezi aflaţi la post la Moscova, Leningrad, Tallinn, Riga şi Vilnius, în ultimele luni ale URSS. "Decizia de a publica practic toată arhiva este legată, pe de o parte, de dorinţa noastră de a contribui la scrierea istoriei