Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitaţie la târg (video)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 19 februarie 2011 ·

Târgul internaţional de textile şi pielărie începe în capitală la sfârşitul lunii martie. Organizatorii au profitat de prezenţa producătorilor la Constanţa pentru a le lansa chiar aici invitaţia de a se înscrie la eveniment.

Expoziţia internaţională de Textile şi pielărie are trei componente contractare, evenimente specifice şi vânzare în pavilioane separate. În plus, acţiunea va fi structurată pe saloane tematice de echipamente şi tehnologii pentru inductria uşoară, de materii prime şi accesorii pentru industria uşoară, de produse textile, articole de îmbrăcăminte, pielărie şi încălţăminte din industria uşoară, de tendinţe şi design vestimentar sau de servicii destinate industriei uşoare. Organizatorii au profitat de prezenţa producătorilor la târgul din Constanţa, aşa că le-au lansat invitaţia de a se înscrie şi la cel din capitală. Târgul nu se adresează numai producătorilor români, ci şi celor străini. Tarifele pentru aceştia se vor baza pe zonarea standului, adică pe principiul vadului comercial. Aşadar cei care vor să îşi amplaseze standul la intrarea în expoziţie vor plăti tariful maximal. Organizatorii preconizează că la târgul care se va desfăşura între 31 martie şi 3 aprilie vor participa în jur de 150 de firme.

Târgul internaţional de textile şi pielărie începe în capitală la sfârşitul lunii martie. Organizatorii au profitat de prezenţa producătorilor la Constanţa pentru a le lansa chiar aici invitaţia de a se înscrie la eveniment.

Expoziţia internaţională de Textile şi pielărie are trei componente contractare, evenimente specifice şi vânzare în pavilioane separate. În plus, acţiunea va fi structurată pe saloane tematice de echipamente şi tehnologii pentru inductria uşoară, de materii prime şi accesorii pentru industria uşoară, de produse textile, articole de îmbrăcăminte, pielărie şi încălţăminte din industria uşoară, de tend

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum o ora
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°