Mesajul a fost trimis. Multumesc!

8.000 de euro, costul minim al unei nunţi

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 februarie 2011 ·

Tinerii care consideră că dragostea este mai importantă decât criza financiară şi vor să-şi unească destinele anul acesta ar trebui să-şi pregătească un buget de aproximativ 8.000 de euro

Oferta în ceea ce priveşte organizarea unei nunţi este extrem de variată în Craiova. Mirii al căror buget este restrâns ar trebui să-şi îndrepte paşii spre localurile care se vor deschide anul acesta şi care au preţuri promoţionale. „Începând din aprilie, când se va deschide restaurantul, preţul meniului va fi de 120 lei/persoană. Fiind anul în care inaugurăm localul, pe lângă meniu, preţul include şi tortul, cafeaua, o cameră pentru miri, aranjamente pentru sală, precum şi focuri de artificii“, a declarat şeful de sală al unui nou restaurant.

Pe lista cheltuielilor se adaugă preţul rochiei de mireasă, care porneşte de la 1.000 de lei, precum şi al costumului de ginere, care poate depăşi suma de 400 de lei. Să nu uităm de lumânări şi de buchetul miresei, al căror preţ poate depăşi 1.000 de lei, şi nici de invitaţii (minimum 0,6 lei/bucata) şi pachetul foto-video. Acesta conţine filmarea, fotografii clasice, câteva invitaţii şi plicuri personalizate şi costă cel puţin 1.600 de lei. Astfel, pentru o nuntă de 250 de persoane, investiţia finală poate ajunge la 34.000 de lei (aproximativ 8.000 de euro), fără a lua în considerare costul băuturilor.

Pretenţiile costă

Cei care vor să-şi facă nunta la un restaurant cu renume trebuie să ştie că preţul unui meniu porneşte de la 150 lei/persoană, la care se adaugă micile detalii care fac diferenţa: flori, huse, efecte pirotehnice de interior şi exterior, mărturii etc. Astfel, costul final poate ajunge la câteva zeci de mii de euro. „Costul minim al unui aranjament pentru o persoană pleacă de la 20 de lei, dacă vorbim de o nuntă de 250 de persoane. Acesta include feţe de scaune, feţe de masă, aranjamente florale,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 38 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 26 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 23 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°