BCR anulează actele adiţionale impuse de OUG 50 pentru modificarea contractelor de credit semnate până la data de 21 iunie 2010, care au intrat în vigoare în septembrie 2010 fără a fi semnate de populaţie, şi revine la aplicarea unei dobânzi de referinţă internă, raportată la indici independenţi. "În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Banca Comercială Română a decis denunţarea actului adiţional de aliniere la prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2010 a contractelor de credit pentru consumatori cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată/revizuibilă semestrial/variabilă) semnate înainte de 21.06.2010. Decizia băncii a vizat evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit convenite de comun acord de către bancă şi clienţi la momentul semnării", se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.
Oficialii BCR au menţionat că denunţarea actelor adiţionale înseamnă încetarea efectelor acestora."În beneficiul transparenţei şi al clienţilor săi, BCR va aplica, însă, principiile OUG 50/2010 şi la contractele de credit pentru consumatori semnate înainte de 21.06.2010, cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată, revizuibilă semestrial, variabilă). Astfel, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă independenţi ROBOR la 6 luni/EURIBOR la 6 luni/LIBOR la 6 luni. Pentru orice modificare a nivelului de dobândă datorită variaţiei indicilor de referinţă, clienţii vor fi informaţi prin SMS sau prin scrisoare", se precizează în comunicat.
Nivelul total al comisioanelor lunare se menţine, iar acestea se vor identifica printr-un singur comision lunar de administrare credit care cuprinde şi comisionul de urmărire risc.
Comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat pentru creditele cu dobândă variabilă şi limitat la 1% pentru împrumuturile cu dobând