Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PICCJ, Marius Iacob, a declarat, vineri, la Piteşti, că are şi acum convingerea că Elodia Ghinescu a fost omorâtă şi transportată într-un loc încă neidentificat, iar Cristian Cioacă rămâne principalul suspect.
"Şi pe parcursul acestui an am desfăşurat mai multe activităţi pentru descoperirea cadavrului Elodiei Ghinescu. Până în acest moment nu avem nici un indiciu cu privire la faptul că ea ar putea fi în viaţă. Ancheta pe care am desfăşurat-o s-a axat cu prioritate pe descoperirea cadavrului, însă din nefericire nu am reuşit să-l descoperim. Varianta oficială de anchetă este de nezdruncinat, în sensul că cele mai multe probe conduc la concluzia că ea a fost omorâta în acele împrejurări pe care le ştiti foarte bine, după care cadavrul ei a fost transportat într-un loc neidentificat până în prezent", a declarat Marius Iacob, prezent la bilanţul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pe 2010, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat despre craniile găsite în ultimul timp, vehiculate a fi ale Elodiei, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că acestea nu aparţin femeii, iar căutările continuă. „Neoficial vă pot spune că nu este craniul Elodiei Ghinescu. Vom primi şi raportul de la Institutul de Medicină Legală. Asta nu înseamnă că nu vom continua să o căutăm", a declarat procurorul Marius Iacob.
În ceea ce priveşte costurile operaţiunii de căutare, Iacob a spus că suma cheltuită este mică în comparaţie cu cele din alte anchete. „În pofida informaţiilor apărute în mass-media este o anchetă pentru care Ministerul Public a cheltuit foarte puţini bani. N-aş putea să vă dau suma pentru că au fost implicate mai multe instituţii, însă comparativ cu alte anchete suma este, r