Ignoranţa nu e neapărat legată de incultură, cum am fi înclinaţi să credem.
Există şi o ignoranţă erudită sau savantă. În numărul dublu de la sfârşitul anului trecut al „României literare" articolul bilunar al Ioanei Pârvulescu pleca de la o carte pe care revista o mai comentase în pagina de Meridiane, la apariţia ei în franceză, şi la care m-am referit eu însumi într-un editorial.
E vorba de „Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi" de la Humanitas, o convorbire între Jean-Claude Carrière şi Umberto Eco pe tema care poate fi dedusă din titlu. Umberto Eco nu mai are nevoie de prezentare. Conlocutorul său este un istoric francez specializat în istoria scrisului şi a desenului. Cititorii români îl cunosc ca autor al unei cărţi intitulate „Cercul mincinoşilor" şi, în mai mică măsură, al „Frânturilor din astă lume" (nu-mi place familiarul „astă" pe coperta unei cărţi de ştiinţă, fie şi popularizată), ambele de la aceeaşi editură. Cu un an mai în vârstă decât Eco, Jean-Claude Carrière e un enciclopedist în sensul introdus în secolul XVIII francez. Cu alte cuvinte, ştie tot despre toate. Stau mărturie un „Dicţionar al prostiei" şi un „Dicţionar îndrăgostit de India", o carte despre lucrurile bizare şi alta despre cele invizibile. Din câte am citit eu însumi, pot spune cu mâna pe inimă că Jean-Claude Carrière îşi merită reputaţia de om învăţat şi inteligent. De altfel, în convorbirea cu Eco, îşi trage aşa zicând partea leului, ceea ce nu e de ici, de acolo, când discuţi cu autorul „Operei deschise" sau al „Tratatului de semiotică generală". Problema este enciclopedismul lui, care îl expune la o anumită frivolitate informativă, ca să nu-i zic încă pe numele adevărat. Venind vorba despre evoluţia cunoştinţelor noastre în materie de geografie politică şi de istorie, Jean-Claude Carrière povesteşte, fără nici un pic de umor, ce revelaţii i-a provocat o vizită la Sofia. La
