Lacramioara, numita, in functie de zona geografica in care creste, si margaritar, dumbravioara, clopotele sau iarba Sfantului Gheorghe poate fi intalnita in paduri de foioase, tufisuri, lunci, regiuni deluroase.

Lacramioarele iubesc umbra si au nevoie de multa umiditate pentru ca frunzele sa nu ingalbeneasca. Adesea pot fi vazute sub copaci ori arbusti sub care formeaza covor.

Frunzele de lacramioare sunt folosite in tratarea afectiunilor cardiace, a migrenelor si nevralgiilor si pentru inlaturarea ametelilor. Florile sunt utilizate pentru tratarea unor afectiuni genitale.

Deoarece lacramioara este toxica, se recomanda ca infuzia, decoctul, pulberea si tinctiura sa se foloseasca numai sub control medical cu respectarea stricta a prescriptiilor facute de medic.

Otetul de lacramioare se obtine punand flori proaspete intr-un borcan, fara a le indesa, peste care se toarna otet din vin. Se lasa amestecul zece zile la macerat, se strecoara si se pastreaza la rece, in sticlute de culoare inchisa. In caz de nevralgii sau dureri de cap se inhaleaza mirosul de otet.

Parfumul de lacramioare se prepara din 200 de grame de flori proaspete peste care se toarna 750 ml de alcool si 250 de grame de glicerina. Se lasa 15 zile la macerat, dupa care se filtreaza si se preseaza florile.

Pentru curatarea tenului se recomanda o infuzie din flori de lacramioare care are efect tonic si regenerant pentru piele. Intr-un litru de apa clocotita se pun 30, 40 de grame de flori de lacramioara, se lasa sa se infuzeze si sa se raceasca si se foloseste, de preferinta, seara.

Florile de lacramioare nu se tin noaptea in dormitor. Din cauza parfumului puternic, pot sa apara dureri de cap, spasme, convulsii si chiar delir.

Lacramioara, numita, in functie de zona geografica in care creste, si margaritar,