Libia a fost o ţară liniştită până mai alaltăieri, când nişte cete rebele de dubioşi vânduţi imperialismului au ieşit pe străzi, cu scopul de a jefui bogăţiile poporului, de a pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi a destabiliza ţara. Lor le-au răspuns pe măsura oamenii de bine, ieşind şi ei în stradă şi scandând numele Fratelui Conducător şi Îndrumător al Revoluţiei, Muammar Gaddafi, situaţia fiind acum sub control. Asta afli dacă citeşti oficiosul Al Quryna.

Altminteri, revolta s-a extins şi în patria dictatorulului cel mai longeviv din lumea arabă. (Gaddafi a serbat cu mare pompă, în 2009, 40 de ani de la puciul pe care l-a condus în 1969). E greu să defineşti regimul din Libia. Este un soi de socialism de piaţă fundamentalist islamic. O ţară fără Constituţie, care se ghidează exclusiv după opera magna a Ghidului Revoluţiei, Comandantul Suprem: "Cartea Verde" (culoarea steagului naţional). O tiranie fără partide, condusă de Comitete Revoluţionare. Dar o ţară bogată, care - din 2003, după zeci de ani de embargou - şi-a reglat relaţiiile cu Vestul şi cu Statele Unite. Vizitele oficiale ale... excentricului beduin în Franţa (2007) şi Italia (2010) au rămas de pomină. Gaddafi şi-a mutat cortul de lângă palatul Elysee la Roma, lansând în urmă destulă rumoare, dar şi contracte grase de zeci de miliarde de dolari. Pe de altă parte, în ultima vreme, Libia e raiul investitorilor. Fratele Conducător sfidează criza, raportează creşteri economice fabuloase şi a reuşit să-i mute pe cei mai iscusiţi arhitecţi din Dubai la Tripoli. (Entuziastul ministru de Externe Teodor Baconschi se lăuda în noiembrie trecut că l-a invitat pe Marele Om într-o vizită oficială în România, probabil ca răspuns la vizita pe care i-o făcuse preşedintele Băsescu în 2006).

Vineri a ripostat la revoltele populare cu gloanţe de război. Ce se va petrece în continuare acolo, unde ziarişti