Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5, le-a arătat aleşilor europeni cum se trăieşte în cartierele mărginaşe ale Micului Paris. Edilul a încercat să-i impresioneze pe europarlamentari ca să-i dea bani pentru a rezolva problemele ţiganilor.
Alături de membrii grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda, Tanja Fajon, şi flancat de ziarişti, Marian Vanghelie a pornit la pas prin Ferentari pentru a le arăta oaspeţilor străini cum trăiesc romii în Bucureşti.
„Unele zone arată mai bine, altele mai rău. Pe mine mă interesează să le vedeţi pe cele care arată foarte rău“, i-a spus Vanghelie din capul locului vicepreşedintelui grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda. Şi s-a ţinut de cuvânt: distinsul oaspete a făcut cunoştinţă cu mizeria cartierului Ferentari, cu apartamentele fără apă, curent sau căldură în care trăiesc oamenii înghesuiţi ca beţele într-o cutie de chibrituri.
Şi dacă vederii europarlamentarului îi mai puteau scăpa câteva aspecte, edilul sectorului 5 a ţinut să le puncteze: „În proporţie de 50%, curentul se fură. Aicea se şi găteşte, şi mănână, se şi îmbracă, se şi dezbracă“, a explicat edilul traiul cotidian al unei familii de romi. Are, de asemenea, o explicaţie şi pentru felul în care au ajuns să trăiască aşa: „Banii din ultimii 20 de ani s-au cheltuit pe prostii, vrăjeli şi traininguri. Prin administraţia locală încercăm să identificăm ong-urile şi societatea civilă sănătoasă“, a mai spus Vanghelie.
Salutaţi în engleză
Într-un asemenea loc nu putea trece neobservată problema delicvenţei, însă şi de această dată Vanghelie se disculpă şi dă vina pe „tentaţiile“ din celelalte sectoare: „Eu n-am o problemă, cele mai mari spargeri sunt în sectorul 1, chiar dacă cei mai mari spărgători sunt în sectorul 5“, a spus edilul.
Primarul i-a mai plimbat pe musafiri pe la Şcoala 136 din cartier