Boc: În 2011 avem două motoare importante ale creşterii economice: investiţiile publice şi fondurile europene
"Ele reprezintă şansa noastră, în condiţiile în care, în Europa, lucrurile sunt încă destul de dificile''
Premierul Emil Boc consideră că România dispune de două motoare de creştere economică în acest an, respectiv investiţiile publice şi fondurile europene, iar dacă nu va exista "o impulsionare" a cheltuirii banilor europeni România nu va fi capabilă să folosească resursele europene.
Boc a declarat, într-o conferinţă de presă la Cluj, că Guvernul a luat o serie de măsuri privind absorbţia fondurilor europene, dar că acum este rândul administraţiilor locale să dovedească modul în care vor implementa proiectele. "În 2011 avem două motoare importante ale creşterii economice: investiţiile publice şi fondurile europene. Ele reprezintă şansa noastră ca, în condiţiile în care, în Europa, lucrurile sunt încă destul de dificile, să avem un avantaj în ţară prin această capacitate de a implementa fondurile europene. Sunt astăzi contracte de peste 10 miliarde de euro în implementare şi depinde de noi ca aceşti bani să fie investiţi în modernizarea ţării, să genereze locuri de muncă şi mai multe resurse la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, de aici înainte nu mai există niciun fel de scuză că e birocraţie europeană, că sunt dificultăţi în depunerea şi evaluarea proiectelor, în semnarea lor. Faza aceasta a fost depăşită şi acum suntem la faza concretă de implementare, de la Guvern la primării, de la ministere la consilii judeţene, de la autorităţi centrale la firme", a spus Emil Boc, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, Guvernul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru simplificarea procedurilor şi a adoptat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă privind garantarea de către stat a împrumuturilor luate de către autorităţile locale şi judeţene pen