Cadavrul unei femei de aproximativ 50 de ani a fost descoperit, sâmbătă, de o echipă de muncitori care lucrează la decolmatarea canalului Bega, în zona Parcului Flora din Timişoara, poliţiştii începând o anchetă pentru a stabili identitatea femeii şi cauzele decesului acesteia.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Emil Andrei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii au fost sesizaţi de o echipă de muncitori care lucrează la decolmatarea canalului Bega că în zona Parcului Flora, în apă, se află cadavrul unei femei.
Specialiştii care au mers în zona indicată au scos corpul neînsufleţit din apă.
"Asupra femeii, care are aproximativ 50 de ani, nu au fost găsite acte de identitate, ci doar o plasă în care se afla o legătură de chei", a spus Emil Andrei.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Timiş, cadavrul femeii a fost transportat la morga Spitalului Judeţean din Timişoara pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a a cauzelor care au dus la decesul acesteia, anchetatorii încercând în acelaşi timp să stabilească şi identitatea acesteia. (Mediafax)
Cadavrul unei femei de aproximativ 50 de ani a fost descoperit, sâmbătă, de o echipă de muncitori care lucrează la decolmatarea canalului Bega, în zona Parcului Flora din Timişoara, poliţiştii începând o anchetă pentru a stabili identitatea femeii şi cauzele decesului acesteia.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Emil Andrei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii au fost sesizaţi de o echipă de muncitori care lucrează la decolmatarea canalului Bega că în zona Parcului Flora, în apă, se află cadavrul unei femei.
Specialiştii care au mers în zona indicată au scos corpul neînsufleţit din apă.
"Asupra femeii, care are aproximativ 50 de ani, nu au fost găsite acte de identitate, ci