Patologicul baudelairian, anunţat de Macedonski, îşi împlineşte întregul potenţial în autorul născut la Bacău în 1881. Poezia lui George Bacovia este bântuită de semne funebre, cavouri, cadavre, însăşi iubita fiind invocată în cele mai oribile ipostaze.

Poetul George Bacovia s-a născut în 1881 la Bacău, fiu al comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Numele său adevărat era George Vasiliu. Mulţi s-au întrebat dacă pseudonimul său provine din limba latină, „Bachus via", care înseamnă „Calea lui Bachus", sau are legătură cu denumirea oraşului său natal, Bacău. În 1898 a pus pe note câteva poezii de Mihai Eminescu şi Ştefan Petică. De altfel, Bacovia a vădit din copilărie un mare talent la desen, dovedindu-se şi un bun interpret la vioară şi la alte instrumente în orchestra şcolii, pe care o dirija cu entuziasm. În 1899, poetul a obţinut premiul I pe ţară la concursul „Tinerimii române" pentru „desen artistic de pe natură". În 1900, la vârsta de 19 ani, George Bacovia s-a înscris la Şcoala Militară din Iaşi, dar s-a retras în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă.

„Nu am niciun crez poetic"

Poetul a urmat studii de drept, la Bucureşti şi la Iaşi. Nu a profesat însă avocatura, ci a fost angajat ca mic funcţionar, la Bacău, Iaşi sau Bucureşti, trăind din greu şi dedicându-se poeziei. A fost hărţuit, mereu, de depresie, transpunându-şi această stare sumbră în versuri. George Bacovia a semnat poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime, având o relaţie strânsă de prietenie cu Alexandru Macedonski.

Citiţi şi: Vieţile scriitorilor români: Prinţul Ion Ghica A scris poezia „Plumb" în 1902, în timp ce „Lacustră" a fost desăvârşită în 1906. „Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorba adesea cu min