M-am bucurat când am aflat că Pro TV pune la cale “Românii au talent“. Sunt un fan al formatului pentru emoţiile pe care le provoacă şi pentru că dă oamenilor obişnuiţi o şansă ca talentul lor să ajungă faimos. Şi pentru că sunt o fană absolută a Susanei Boyle.
Nu vă fac rezumatul primei ediţii, cel mai probabil este că v-aţi uitat, de vreme ce show-ul a spart audienţele, depăşind de peste trei ori cifrele următorului clasat, cu un vârf de 23% rating, ceea ce nu s-a mai văzut la noi de prin 2004. Şi mă bucur mult că Pro-ul a adus acest format – show, nu circ! – fiindcă au dovedit că sunt cei mai tari la capitolul producţie de divertisment şi, oricum, alţii n-aveau de unde să scoată un Andi Moisescu!
Totuşi, urmărind reacţiile la program şi la prestaţiile celor de pe scenă, nu mă pot opri să mă întreb ce naiba e defect la naţia asta! Ce o face să stea pe margine în felul ăsta şi, în loc să aplaude, fluieră, cârcoteşte, critică, strâmbă nasul şi face mişto. Mulţi dintre cei care se dau rotunzi de pe margine n-au fost şi, cel mai probabil, nici nu vor ajunge în viaţa lor pe o scenă. Habar nu au ce fel de emoţie înseamnă aşa ceva şi, până la urmă, cât curaj presupune să-ţi asumi ieşirea în public – şi cât public! Dar, de acasă, din faţa televizorului sau a monitorului, toţi au… talente!
Sigur, pe scena aia au urcat şi unii care au pus talentul între ghilimele, oameni cu o părere mult prea bună despre ei, cum a fost cazul profesoarei de germană, de exemplu. Dar asta nu schimbă felul în care cei mai mulţi se simt parcă datori să critice, tot, oricând, orice, pe oricine. Şi asta, fără să fie mai buni, ba chiar dimpotrivă.
Să fie această patologică inflamare a simţului critic talentul naţional al românilor? Şi dacă nu, atunci care o fi?
În orice caz, felicitări tânărului Iustin Ianau. Nu, nu cântă piţigăiat ca o fată, ci are o impresiona
