Producătorul de ţigarete "Galaxy Tobacco" (fosta Societate Naţională "Tutunul Românesc") are, astăzi, termen de judecată, după ce procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, în decembrie anul trecut, trimiterea în instanţă a companiei şi a unor membrii din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, ne-au spus reprezentanţii DNA.
Potrivit acestora, inculpaţi în dosarul "Galaxy Tobacco" pentru evaziune fiscală sunt, pe lângă societate, Vasile Duţă, administratorul şi directorul general al companiei şi Antonello Celestini, preşedintele şi acţionarul societăţii, iar pentru complicitate la infracţiunea menţionată - Graţiela Iordache, secretar de stat la acea vreme în MFP şi Livia Bădescu, care deţinea funcţia de şef serviciu în cadrul Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul MFP.
Procurorii DNA au precizat că, în perioada noiembrie 2007- aprilie 2009, societatea comercială "Galaxy Tobacco" a emis şi pus în executare două contracte având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra cantităţilor de 231,7 tone şi de 871,2 tone de tutun brut către firma italiană CTS: "Transferul a fost efectuat din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Zimnicea, Bucureşti, Tg. Jiu ş.a.), cu încălcarea dispoziţiilor legale privind antrepozitul fiscal şi fără a avea autorizaţie de comercializare. Emiterea şi executarea celor două contracte au avut ca scop ascunderea bunului şi a sursei impozabile şi taxabile şi, pe cale de consecinţă, neachitarea obligaţiilor fiscale către stat".
Pentru a se sustrage obligaţiilor legale de achitare a accizelor şi taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de tutun brut sau tutun parţial prelucrat, reprezentanţii firmei (Duţă Vasile şi Celestini Antonello) au conceput, succesiv, potrivit procurorilor DNA, un ansamblu de manopere frauduloase,