Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bahrein: protestatarii presează regimul

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 20 februarie 2011 ·

Sute de demonstranţi au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în tabăra instalată în Piaţa Perlei din Manama, nucleul mişcării antiguvernamentale declanşate în Bahrein. Protestatarii au subliniat că solicitările lor trebuie îndeplinite înainte de a accepta să se aşeze la masa tratativelor cu regimul. Sursa: REUTERS

Cel puţin şase persoane au murit în ultimele zile în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine. Joi, poliţia a intervenit violent pentru a dispersa mulţimea strânsă în piaţa din centrul capitalei, iar armata a anunţat că deţine controlul, parţial, asupra oraşului.

Ieri, manifestanţii s-au întors însă în Piaţa Perlei după retragerea armatei, iar poliţia a opus o rezistenţă minimă. Pe de altă parte, Uniunea generală a sindicatelor din Bahrein a chemat la grevă generală pe timp nelimitat începând de azi, pentru a cere dreptul la demonstraţii paşnice.

Prinţul moştenitor, şeicul Salman bin Hamad al-Khalifa, a declarat ieri, într-o intervenţie televizată, că în aproape toată ţara s-a reinstalat calmul, insistând că oferta de dialog a regelui Hamad bin Isa al- Khalifa, expusă în ajun, reprezintă o ocazie pentru „toate facţiunile care doresc să-şi exprime liber punctele de vedere”.

Protestatarii au primit cu reticenţă oferta regimului. Înainte de toate ei cer demisia guvernului, eliberarea prizonierilor politici şi anchetarea deceselor care au avut loc în timpul demonstraţiilor.

Majoritatea şiită din micul regat, guvernat de o dinastie regală sunnită, se consideră discriminată în ceea ce priveşte locurile de muncă, serviciile sociale şi serviciile publice. Protestatarii au subliniat încă că la manifestaţiile din ultimele zile au luat parte atât şiiţi, cât şi sunniţi.

Washingtonul priveşte cu nelinişte evenimentele din micul regat, care găzduieşte sediul cartierului general al Fl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arad: Accident în care au fost implicate şapte autovehicule, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite/ Traficul este restricţionat - FOTO

News.ro acum 39 minute
Şapte autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Traficul rutier este restricţionat pe sensul de ieşire din ţ

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana!“

Ziua Constanta acum 42 minute
Actorul Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu a urit, miercuri, 27 noiembrie. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu. Drum lin prin univers Domn Andrei! Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumneze

Von der Leyen şi-a prezentat Comisia Europeană în Parlamentul European

Ziua Constanta acum 55 minute
"Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate", a declarat miercuri, 27 noiuembrie 2024,în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care

Bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, lansată de BNR

News.ro acum 26 minute
Banca Naţională a României lansează, începând din 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I. Bancnota are următoarele car

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum o ora
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

Amazon, Google şi Meta „păgubesc cultura, datele şi creativitatea ” pentru a antrena AI

Mediafax acum 2 ore
E ca un truc de magie ieftin - multe gesturi teatrale, mult fum, dar nimic concret la final, explică senatorul Tony Sheldon, care a condus investigaţia. El a comparat companiile cu nişte „piraţi digitali" care folosesc cultura şi datele australienil

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 2 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Alertă meteo nowcasting de lapoviţă, polei şi ceaţă în zone din Moldova şi Banat

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, precipitaţii mixte şi polei, ce vizează zone din Moldova şi Banat. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 12:00, în judeţele Iaşi, Vaslui şi Boto

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°