Trupele libiene au folosit sâmbătă lunetişti şi au deschis focul cu arme automate asupra manifestanţilor de la Benghazi, conform relatărilor martorilor oculari, care afirmă că mai multe persoane au fost ucise în urma atacului, relatează BBC News Online, citat de Mediafax.
Trăgătorii de elită, amplasaţi pe acoperişurile clădirilor, au deschis focul asupra manifestanţilor implicaţi în confruntări cu forţele armate, afirmă martorii, care au descris scene de haos pe străzile oraşului Benghazi.
Cel puţin trei persoane au murit şi alte 70 au fost rănite în urma incidentelor, conform unor surse medicale citate de CNN. Un medic de la spitalul Al Jala din Benghazi a afirmat însă că în urma incidentelor de sâmbătă au murit 30 de persoane, majoritatea suferind răni la cap.
Medicul citat de CNN afirmă că forţele de securitate au deschis focul de la bordul unor elicoptere, iar la spital au ajuns numeroşi răniţi.
Colonelul Mohammed al-Majbari, membru al forţelor libiene care s-a alăturat opoziţiei, a afirmat că autorităţile libiene, ajutate de mercenari din alte ţări africane, au declanşat un adevărat masacru. "A venit timpul pentru libertate (...) Kadhafi nu este fiinţă umană. Un libian nu ar face niciodată aşa ceva propriului popor. Este un dictator", a spus el.
Mai mulţi martori oculari au declarat că forţele de securitate au deschis focul asupra protestatarilor şi de la bordul unor maşini, militarii trăgând la întâmplare în direcţia manifestanţilor. Alţi martori au relatat că soldaţii şi-au declarat sâmbătă solidaritatea cu manifestanţii, pentru ca ulterior să deschidă focul asupra acestora. Cel puţin 104 persoane au fost ucise în Libia de la declanşarea protestelor de stradă, a anunţat, duminică, organizaţia Human Rights Watch (HRW), citând surse medicale şi martori oculari, relatează AFP.
Trupele libiene au folosit sâmbătă lunetişti şi a