Comasarea spitalelor părea a fi un rău necesar. Până mai ieri, când ministrul Cseke Attila a găsit câteva motive şubrede în hotărârea sa şi a dat un pas înapoi. Lista instituţiilor propuse spre reorganizare încă se negociază.
Protestele în halate de moton de la poarta spitalului deschid buletinele de ştiri de câteva luni. Aceleaşi feţe de asistente blazate, aceleaşi bătrânele cu batic împinse în faţă, aceleaşi argumente. Să le ascultăm pe câteva dintre ele: „Noi nu suntem de acord cu desfiinţarea spitalului pentru că noi lucrăm aici de zeci de ani şi pe noi nu ne-a întrebat nimeni”. Ori “spitalul nostru nu are datorii”. Sau “comasarea ne va lăsa fără locuri de muncă”. Ori “pacienţii vor trebui să străbată 30 de kilometri până la cel mai apropiat spital”.
N-am auzit nici o moaşă să manifeste în faţa spitalului pentru că nu are anestezist şi din cauza asta nu poate face o cezariană. Ori să invoce un minim interes al bolnavului. N-am văzut nicio bătrână, ori mai multe bătrâne, sau măcar o asociaţie a pacienţilor, să strige, să agite o pancardă sau să scrie un protest pentru că în timpul internării au fost trimişi după medicamente şi li s-a spus să vină cu lingură şi cană de acasă. Aţi văzut vreodată un scandal spontan şi televizat din cauză că n-a mers ecograful sau că ecograful mergea, dar doctorul nu era?
Despre plicul pentru doctor nu s-a vorbit ca fenomen decât după câteva programe pe bani europeni, de genul “Nu da şpagă”. Ici-colo au mai apărut cazuri de oameni care îşi cereau banii înapoi după ce le muriseră rudele. O revoltă a bolnavilor pe tema mitei din halat? Niciodată.
Spitalul Vidra din Vrancea, propus pentru comasare cu “Judeţeanul” de la Focşani, se laudă, printre altele, cu o secţie de chirurgie şi încă una de ginecologie. Chirurgul stă în Vidra, dar ginecologul face o navetă de 120 de kilometri, de la Brăila, iar anestezistul vine de
