În urmă cu mulţi ani aşteptam într-o zi un telefon, dar telefonul întârzia, întârzia, întârzia. În acele clipe de aşteptare febrilă, de dorinţă şi angoasă existenţială, eram undeva, la începuturile căutărilor mele spirituale şi învăţam mai degrabă prin experienţe tulburătoare. Pentru că telefonul „împricinat” nu mai venea, încetul cu încetul m-a cuprins o frustrare teribilă. Frustrarea aceea nu se simţea doar ca o trăire interioară, ci se somatizase în scurt timp, aşa încât o simţeam şi ca pe o devastatoare experienţă corporală, ca pe o stare energetică, în acelaşi timp. Gândurile nu izbuteau să mă liniştească, aşa încât m-am întins în pat, într-o tentativă de meditaţie. În această stare de relaxare, în această stare meditativă am conştientizat şi am simţit, în acelaşi timp, că până şi frustrarea era o stare energetică şi avea consecinţe fizice imediate asupra corpului fizic. Pe măsură ce mă relaxam mai mult, intram într-un tărâm interior mai liniştit, unde mă aştepta „ghidul lăuntric”, acea parte din fiinţa fiecăruia dintre noi care nu se mai aude atunci când suntem scufundaţi în ceaţa minţii şi a experienţelor omeneşti care ne copleşesc. „Darurile nu trebuie să-ţi aducă frustrare”, am auzit în mine însămi!
Deci, „darurile nu trebuie să-ţi aducă frustrare”! Ceea ce crezi că-ţi lipseşte este chiar ceea ce ţi se dăruieşte. Tocmai în clipa în care nu eşti iubit, tu primeşti un dar. Nu-i împachetat în hârtia strălucitoare a confirmării, a bucuriei, a împlinirii dorinţei, dar e un dar. Un dar subtil, un dar profund, ale cărui fundiţe nevăzute pot fi deshise şi peste ani întregi. În ceea ce nu ţi se dă, se piteşte darul. În ceea ce se sustrage dorinţei, nevoii, aşteptării sau visului tău este împachetat darul preţios, pe care n-ai învăţat, încă, să-l accepţi, să-l apreciezi,
să-l intuieşti or să-i guşti savoarea. Pentru mine, darul „acelei zile de frustrar
