Inainte sa inceapa anul scolar, se da o adevarata batalie intre producatori care sa castige licitatia, care sa distribuie in scoli laptele si cornul. Pentru ca este concurenta, pentru ca multi producatori isi doresc asa un client cum este scoala inseamna ca se castiga bani, multi si frumosi.
Producatorii castiga, dar produsele pe care le distribuie in scoli sunt de foarte slaba calitate si oamenii acestia ar trebui intrebati daca acasa, copiilor lor, le-ar da sa manance asemenea produse. Asa ca nu e de mirare ca laptele a ajuns minge de fotbal si acel corn, de fapt cam jumatate din ce era batonul alta data, mancare pentru catelul sau pisica familiei.
Cornul nu are nici macar sare, ca sa nu mai spun ca nu are gust, nu are aroma, nu se poate manca si nu se poate numi produs de panificatie, si foarte des este vechi, facut de cateva zile. Laptele, impropriu numit lapte, eu i-as spune apa chioara in care s-au pus cateva linguri de lapte, e complet stors de toti nutrientii.
Sunt zile la rand cand, in loc de lapte, se aduce o branza topita, cica facuta special pentru copii. Asta spun producatorii. Din cauza mirosului de la branza aceea nu se poate sta in scoala. Sigur ca nimeni, nici un elev nu mananca pentru ca nu se poate manca asa branza.
Programul Cornul si laptele a fost gandit si apoi lansat ca un ajutor pentru parinti si, la inceput, asa a si fost. Daca acum, mancarea a ajuns bataie de joc, cea mai mare vina este a producatorilor. Nici un copil, oricat de alintat sau bine hranit acasa, nu ar arunca ce este bun si proaspat, insa copiii nu primesc nimic bun, nimic proaspat si care sa le placa. Producatorii isi urmaresc doar interesul lor.
Sunt copii saraci, copii pentru care singura hrana pe zi este ceea ce li se da de la scoala ori din ce mai aduna din cosul de gunoi al clasei ori de pe banci, dupa ce ies col
