Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Paşcan, în continuare susţinut de ÎPS Andrei

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 20 februarie 2011 ·

Propaganda alegerii prefectului Marius Paşcan în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, continuă. ÎPS Andrei Andreicuţ, Episcop al Alba Iuliei, a oficiat, ieri, slujba de binecuvântare a Bisericii cu hramul Naşterea Sf. Ioan Botezătorul din Târgu Mureş, ocazie cu care nu a pregetat la sfârşitul slujbei să le recomande călduros, târgumureşenilor, ca la alegerile următoare de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, să pună ştampila pe Marius Paşcan. Pentru unitate. „Sunt păstorul dumneavoastră de 21 de ani şi am vrut să vă spun că am observat un lucru pe care până la urmă îl putem realiza, dar încă nu l-am realizat. Zice Sf Apostol Pavel aşa: „Trebuie să fim unitari în acţiunea noastră.” Dacă nu am reuşit încă să fim, sperăm să fim în viitor. Nu face Biserica Ortodoxă, de obicei, propagandă electorală. Dar nu pentru o problemă de natură politică ci pentru una legată de buna noastră misiune pe pământ, e nevoie să fim unitari. Şi de aceea vă îndemn ca la anul viitor, când vor fi alegeri, e bine din vreme să medităm, ca pe domnul prefect Marius Paşcan să-l alegeţi preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş. Acesta este gândul pe care am vrut să vi-l adresez, nu neapărat de natură duhovnicească, ci de natură socială, pentru că omul este şi suflet şi trup şi trebuie să avem grijă de amândouă”, le-a recomandat ÎPS Andrei, sutelor de enoriaşi prezenţi la Biserică.

Acest îndemn a fost făcut deja a treia oară de către Episcopul Alba Iuliei, mureşenilor, prima dată la lansarea volumului de poezii a prefectului Marius Paşcan în luna decembrie a anului trecut şi, ulterior, la slujba oficiată duminica, 13 februarie 2011, la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Luduş.

Propaganda alegerii prefectului Marius Paşcan în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, continuă. ÎPS Andrei Andreicuţ, Episcop al Alba Iuliei, a ofici

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum o ora
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 30 minute
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum 37 minute
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum o ora
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 58 minute
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Cod roşu şi cod portocaliu de furtună în judeţul Caraş-Severin / Meteorologii anunţă rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină

News.ro acum o ora
ANM a emis, joi, avertizări cod roşu şi cod portocaliu pentru judeţul Caraş-Severin, anunţând rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, este cod roşu, până la ora 19:30, în judeţul Caraş-

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 2 ore
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 4 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 2 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°