Vineri, guvernul de la Tunis a anunţat o serie de măsuri sociale de urgenţă, la mai puţin de o lună după căderea regimului fostului preşedinte Ben Ali, determinată de un puternic val de proteste cu caracter social.
Sâmbătă, în Tunisia a intrat în vigoare o decizie privind amnistierea generală a deţinuţilor politici, după promulgarea documentului de către preşedintele interimar, Foued Mebazaa (foto), a anunţat agenţia de presă TAP, citată de AFP.
Documentul se referă la "deţinuţi sau persoane judecate pentru delicte de drept comun, ca urmare a unei activităţi politice sau sindicale''.

Săptămâna trecută, legislativul tunisian a adoptat o lege care îi permite preşedintelui interimar Foued Mebazaa să guverneze prin decret-lege, evitând astfel Parlamentul bicameral moştenit de la fostul regim.
Ministrul justiţiei Lazhar Karoui Chebbi a indicat miercuri că eliberarea condiţionată a fost deja acordată pentru 3.000 de deţinuţi, fără a preciza dacă este sau nu vorba de deţinuţi politici.
Vineri, guvernul de la Tunis a anunţat o serie de măsuri sociale de urgenţă, la mai puţin de o lună după căderea regimului fostului preşedinte Ben Ali, determinată de un puternic val de proteste cu caracter social.
Sâmbătă, în Tunisia a intrat în vigoare o decizie privind amnistierea generală a deţinuţilor politici, după promulgarea documentului de către preşedintele interimar, Foued Mebazaa (foto), a anunţat agenţia de presă TAP, citată de AFP.
Documentul se referă la "deţinuţi sau persoane judecate pentru delicte de drept comun, ca urmare a unei activităţi politice sau sindicale''.
Vineri, guvernul de la Tunis a anunţat o serie de