Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei copii de sapte luni, doi si patru ani, morti carbonizati

Publicat in Jurnalul, duminică 20 februarie 2011 ·

Trei copii din Călăraşi, de şapte luni, doi şi patru ani, au murit astăzi într-un incendiu izbucnit de la o sobă improvizatădin locuinţa părinţilor. Din primele cercetări a reieşit că micuţii au fost lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, plecată la vecini. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, casa unde a avut loc tragedia nu este alimentată la reţeaua de electricitate, gaz metan şi apă potabilă.”La venirea noastră, am găsit incendiu care se manifesta cu flăcări, în casă erau trei copii care au fost scoşi rapid de către noi, dar din păcate erau decedaţi. Incendiul a fost lichidat rapid, nu a fost pericol de extindere, dar sunt trei victime,copii cu vârste cuprinse între şapte luni şi patru ani”, a declarat lt. Mihai Ionescu, Purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi. Din primele date ale anchetatorilor a reieşit că tatăl copiilor este plecat de o lună la muncă în Italia, iar soacra femeii o acuza pe aceasta că lăsa de multe ori copiii închişi cu un lacăt şi cu foc în sobă, nesupravegheaţi. Mamei micuţilor i s-a făcut rău la aflarea veştii că toţi cei trei copii au decedat şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi. Poliţiştii au început cercetările, existând posibilitatea ca femeia să fie acuzată de neglijenţă şi ucidere din culpă. Trei copii din Călăraşi, de şapte luni, doi şi patru ani, au murit astăzi într-un incendiu izbucnit de la o sobă improvizatădin locuinţa părinţilor. Din primele cercetări a reieşit că micuţii au fost lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, plecată la vecini. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, casa unde a avut loc tragedia nu este alimentată la reţeaua de electricitate, gaz metan şi apă potabilă.”La venirea noastră, am găsit incendiu care se manifesta cu flăcări, în casă erau trei copii care au fost scoşi rapid de către noi, dar di

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 56 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Incendiu izbucnit la un autobuz aflat în mers, în Oradea

News.ro acum 59 minute
Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 19 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis.

Horoscop pentru joi, 27 iunie 2024. Se anunță vești din străinătate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești retras și cu greu se poate relaționa cu tine. Recomandabil este sa-ți dozezi eforturile si sa te ocupi de activitati de rutina. Sanatatea este fluctuanta si se pot evidentia afectiuni legate de gât și de aparat uro-genital. Evita tratame

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°