Social democraţia românească este în căutarea identităţii proprii. Iar auspiciile nu sunt deloc favorabile. La un an de la congresul care l-a adus pe Victor Ponta la preşedinţia partidului, PSD s-a stabilizat electoral, fără, însă, să se fi clarificat nici ideologic, nici politic. şi aceasta, chiar dacă apariţia Uniunii Social Liberale părea să fi simplificat lucrurile în privinţa competiţiei politice. După căderea accentuată a partidului de la începutul lui 2010 - vizibilă prin exodul parlamentarilor PSD către UNPR - după ieşirea publică a lui Traian Băsescu pentru anunţarea politicilor de austeritate, cota electorală a social-democraţilor s-a îmbunătăţit simţitor (ajungând, în funcţie de context, să varieze în susul sau jocul palierului dintre 30 şi 40%). Tocmai pentru că electoratul este volatil, iar câştigul electoral din sondaje mai degrabă conjunctural, PSD ar fi trebuit să încerce să realizeze o construcţie politică stabilă şi serioasă, dublată de o ofertă ideologică clară. Dar, în locul PSD-ruptură, se prezintă, în schimb, aproape zilnic spectacolul PSD-confuzie.
O mostră a confuziei pe care PSD-ul o transmite public cu dezinvoltură a fost oferită chiar la sfârşitul săptămânii trecute. Căci PSD, care se aliază pe de o parte cu PNL şi PC în USL, a reuşit să facă o ciudată contorsiune doctrinară, punând bazele unei alianţe cu PRM în judeţul Ilfov. Oare în ce direcţie merge, în realitate, PSD ? Căci o alianţă, fie ea şi judeţeană, cu un partid care, după normele occidentale, se află la extrema dreaptă, care, în Parlamentul european, a fost împins în zona neînscrişilor, care este considerat prea puţin frecventabil, poate să aducă vreo clarificare doctrinară, politică sau electorală social-democraţilor români? Oare social democraţii români nu au învăţat nimic din experienţa colegilor lor din Smer-ul slovac care, cu toată atitudinea şi alianţele naţionalis
