Micuţii au murit arşi de vii în urma unui incediu ce a avut loc pe strada Cernei din cartierul Obor. Copiii erau lăsaţi nesupravegheaţi.
Vezi aici imagini de la faţa locului
Ora 15.10. Pompierii sosiţi la faţa locului au avut parte de o imagine de coşmar. În locuinţa sărăcăcioasă zăceau fără suflare cei trei băieţi ai Cristinei Mihaela Marin(21 de ani). Cel mic era pe o dormeză, iar ceilaţi doi se aflau lângă perete, îmbrăţişaţi. „Nu am văzut aşa ceva în toată cariera mea de 17 ani decând sunt pompier. Sunt părinte,şi m-am cutremurat ! Băieţii cei mari, speriaţi de focul care se extindea în cameră, şi-au dat seama de pericol şi s-au luat unul pe celălalt în braţe“, ne-a spus Eugen Brătianu, subofiţer, şeful Gărzii de Intervenţie şi Stingere din cadrul ISU Călăraşi. Răpusă de durere, mama copiilor, aflată în cartier să aducă apă şi-a pierdut cunoştinţa când s-a întors şi a văzut casa în flăcări. „ A căzut ca moartă. Noi am încercat să intrăm şi să scoatem copiii, dar n-a fost chip, flăcările s-au extins imediat“, a spus Ismail Riza ( 31 de ani), unul dintre vecinii care au sărit pentru salvarea micuţilor.
Singuri în casă
Cei trei copii erau în casă singuri cand a izbucnit incendiul. Cel mai mic avea şapte luni, mijlociul doi ani şi cel mare avea patru ani.
O vecina a anuntat incendiul la 112. Pompierii ajunsi imediat la fata locului, au stins incendiul în şapte minute. Din primele cercetări, se pare că focul a pornit din cauza jarului căzut din sobă. Micuţii au fost duşi la Serviciul de Medicină Legală pentru a li se efectua necropsia.