Zeci de sportive din 30 de țări ale lumii au participat în săptămâna curentă la ediția a XII-a a prestigiosului turneu internațional de tenis de la Chișinău susținut financiar de prințul Dimitrie Sturdza.
Cu fiecare ediție disputată, Sturdza Cup devine tot mai cunoscut printre tinerii tenismeni în vârstă de până la 18 ani, iar lupta pentru locurile premiante și punctele Federației Internaționale de Tenis (ITF) acordate este din ce în ce mai aprigă.
Finala masculină a competiției i-a opus pe favoritul numărul 1, moldoveanul Maxim Dubarenco și ucraineanul Iuri Djuvakyan. După ce a reprezentat, în premieră absolută, Moldova la Australian Open, Maxim a repurtat o splendidă victorie în fața propriilor fani, încheind partida în două seturi, 7-5, 6-4.
Gazdele au fost reprezentate și în finala concursului feminin. Gabriela Porubin s-a confruntat cu o adversară extrem de dificilă, rusoaica Anastasia Frolova (favorita nr. 4). Jucătoarea din Est a învins lejer, cu 6-2, 6-3 și a intrat în posesia trofeului feminin Sturdza Cup.
În ultimele două zile de competiții, la Chișinău s-a aflat și prințul Dimitrie Sturdza. Oaspetele din România a rămas încântat de victoria lui Maxim Dubarenco și l-a asigurat că îi va susține financiar activitatea sa sportivă.