Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum explică ministrul Finaţelor creşterea preţurilor la produsele agro-alimentare: „Nu ştiu, nu sunt motive”

Publicat in Gandul, duminică 20 februarie 2011 ·

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, nu poate explica în niciun fel creşterea bruscă din ultimele săptămâni a preţurilor la produsele agro-alimentare, în condiţiile în care luna viitoare România iese "oficial" din criză, potrivit anunţurilor făcute de premierul Boc şi preşedintele Băsescu.

Solicitat să spună care ar fi, în opinia sa, cauza scumpirii cu 20-50%, în ultimele săptămâni, la legume, fructe, pâine, ulei, zahăr, orez, făină, carne şi produse din carne etc. Ialomiţianu ne-a replicat, scurt: "Nu ştiu, nu sunt motive pentru creşterea preţurilor în România, nu sunt motive!" După care a adăugat: "Statul nu poate să intervină să stabilească preţurile, noi putem interveni doar dacă sunt încălcări ale legislaţiei concurenţei şi ale legislaţiei fiscale. Ca Minister de Finanţe, noi putem interveni numai dacă sunt anumite ilegalităţi, dacă este vorba de vânzări la negru, dacă este vorba de alte încălcări ale legislaţiei fiscale, asta-i legislaţia românească, care este în concordanţă cu legislaţia europeană: Iar împreună cu cei de la Concurenţă trebuie să desfăşurăm acţiuni comune, să vedem dacă sunt ilegalităţi pe concurenţă, avem de exemplu la Petrom, unde suntem în derulare cu controlul, un singur lucru s-a descoperit, până acum, din punct de vedere al Ministerului Finanţelor, că acele preţuri au crescut în mod nejustificat, unii au spus că din cauza creşterii TVA-ului, lucru neadevărat. Şi este posibil să fie tot aşa şi la produsele agro-alimentare, şi lucrurile ăstea le avem în vedere, o să facem şi aici nişte controale", a mai precizat spus ministrul Finanţelor.

Întrebat dacă ştie cât mai costă un kilogram de cartofi în pieţele Braşovului, oraşul său de baştină, Ialomiţianu ne-a replicat: "Peste 3 lei 50, sau cât?" (deocamdată 3 lei, cu 50% mai mult decât în ianuarie, Ioan Benea, şeful organizaţiei patronale "Cartoful", anunţând însă că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum o ora
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 40 minute
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 2 ore
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 5 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

5°/13°
mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

12°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°