Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO KRIMinalele Anjei! Oltchim - Krim 31-27

Publicat in Pro Sport, duminică 20 februarie 2011 ·

Partida de aseară de la Vâlcea cu Krim Ljubljana (Slovenia) s-aintegrat în ciclul "Ce ne-a mai pregătit Anja?!". Un personajconsecvent, care nu abdică de la niciun principiu, nordica a decissă joace fără Cristina Neagu un meci decisiv pentru calificarea însemifinalele Ligii Campionilor. Un joc la care Andersen a riscatmult, dar a câştigat, 31-27.

Pe lângă faptul că a păstrat-o pe Neagu doar pe banca derezerve, în calitate de oficial, Anja a decis să facă treischimbări în echipă. Vizitiu, Geiger şi Han au debutat sub mandatuldanezei, prima având să-şi aducă o contribuţie importantă în joc.Insistenţa cu Beşe pe post de pivot şi trimiterea Melindei Geigerîn centrul apărării nu au dat roade în jocul Oltchimului, care s-avăzut nevoită să alerge după egalare în primele minute alejocului.

Schimbările s-au impus rapid, iar Anja s-a conformat trimiţând ogură de tun la 9 metri, Anastasia Pidpalova, dar şi pe Luca îndefensivă. Jocul gazdelor a început să capete consistenţă, dar cummeciurile Anjei trebuie "dopate" cu adrenalină, Oltchim s-aîntrecut în faze spectaculoase şi ratări, astfel că nu s-a desprinspână la pauză: 14-14

Nastyshow

La începutul reprizei secunde, Anja Andersen a surprins din nou.Inovatoarea daneză a decis să renunţe definitiv la experimente,aruncând în luptă echipa care a spintecat aproape întreaga Europăîn sezoanele precedente. Mai concret, a mizat pe apărarea de fierBeşe - Luca, tandem care a jucat de parcă s-ar fi regăsit după anide zbucium, interii şi-au păstrat locurile obişnuite, iar extremeleau prins cu adevărat aripi. Lipsea totuşi Cristina Neagu, dar arăsărit Pidpalova.

După zeci de săptămâni în care a privit din tribună, ucraineancaa profitat la maximum de şansa oferită de Anja şi a lovit cutorpile care au lăsat fără replică defensiva slovenă. Susţinută şide Vizitiu la 9 metri, Oltchim şi-a tocat mărunt adversara,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum o ora
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

JO Paris 2024: CIO a autorizat 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub un drapel neutru

News.ro acum o ora
Comitetul Internaţional Olimpic a autorizat 22 de sportivi ruşi şi 17 belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris. CIO a publicat, în 15 iunie, o primă listă de sportivi ruşi şi belaruşi, din patru discipline (lupte, hal

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei sesizează Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că Secţiile Unite, cu participare a 70 de judecători, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei, apreciind că încalcă mai multe prevederi din Constitu

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°