Sute de turişti petrec sfârşitul de săptămână în staţiunile prahovene Sinaia, Buşteni şi Azuga, unde se schiază în condiţii bune, iar instalaţiile de transport pe cablu funcţionează în condiţii normale, informează Mediafax.
Peste 200 de turişti s-au aflat, ieri, pe pârtiile de mare altitudine Valea Dorului şi Valea Soarelui din Sinaia, situate la 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Salvamont. Salvatorii montani atrag atenţia că pe munte vizibilitatea este redusă la sub o sută de metri din cauza ceţii. La Sinaia, pârtiile Carp, Papagal, Târle şi Drum de Vară sunt impracticabile întrucât stratul de zăpadă este subţire, iar prin zăpadă ies bolovani care fac imposibilă practicarea schiului şi a snowboard-ului. De asemenea, aproximativ o mie de turişti au fost prezenţi, ieri, pe pârtia Kalinderu din Buşteni, unde, si acum, stratul de zăpadă artificială depăşeşte 70 de centimetri, iar instalaţiile de transport pe cablu funcţionează în condiţii normale, a declarat şeful de instalaţie Mihai Dobre. Şi la Azuga pârtiile sunt deschise pentru turişti, iar instalaţiile de transport pe cablu funcţionează în condiţii normale. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!