Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Elevii de la sat sunt consiliaţi să se adapteze în liceele din oraş

Publicat in Adevarul, luni 21 februarie 2011 ·

Profesorii, psihologii şi elevii din mediul rural care au reuşit să se integreze la licee de renume din oraş, se întâlnesc pentru a discuta cum să îi ajute pe şcolarii de la sate

La Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnic este în derulare în această perioadă proiectul „Profesorii în scocietatea cunoaşterii" în valoare de 878.284,00 lei fără TVA, cofinanţarea de 2% fiind asigurată de Primăria Rm. Vâlcea. Una dintre temele dezbătute în cadrul proiectului este „Adaptabilitatea elevilor din mediul rural la exigenţele unui liceu din oraş". În acest sens profesori, psihologi şi elevi s-au întâlnit la Şcoala din Galicea, parteneră a proiectului, unde au discutat cum să îi consilieze pe elevii care au terminat gimnaziul în mediul rural să se integreze în cele mai bune colegii din oraş.

O şansă pentru elevii de la ţară

„La această conferinţă au participat peste 40 de profesori şi psihologi şcolari de la diverse unităţi şcolare vâlcene, iar liceenii proveniţi din mediul rural au fost reprezentaţi de Laura Popescu şi Lavinia Ilinca, ambele eleve ale Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân. Încercăm să îi orientăm pe elevii din mediul rural, să îi familiarizăm cu liceele din oraş, unde îşi doresc şi ei să înveţe, dar mai ales, vrem să le dăm încredere în forţele lor", a declarat profesorul Ana Maria Arişanu, madagerul proiectului. Astfel, şase elevi din clasa a VII-a de la Şcoala Galicea au avut posibilitatea să facă o vizită la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi să observe care este atmosfera într-un colegiu unde învaţă peste o mie de elevi. „Vrem să demonstrăm că şi elevii care provin de la şcoli mai mici, de la ţară, sunt foarte bine pregătiţi, serioşi şi pot face o figură frumoasă după ce vor fi admişi în liceele bune din Râmnic", afirmă Lavinia Ilinca, elevă la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.

Elevii învăţaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 14 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°