Hai, recunoaște că și tu ai închis în pivnița sufletului un morman de imagini, de mirosuri, secvențe, clipe, momente anume din viața ta, și mai presus de toate astea, ai ascuns acolo câteva personaje pe care le vrei uitate. Apoi ai ferecat locul cu cel mai solid lacăt și ai dosit totul într-un sertar al minții. Pentru uitare. Recunoaște că nu Dumnezeu îți sufla în ceafă când îți era cel mai greu ci binevoitorii care așteptau să-ți facă vânt mai abitir în abis. Recunoaște că ești un om complicat cu un milion de întrebări, cu obsesii, că nu-ți plac platitudinile, că te obosește calmul tâmp al celor din jur, că nu ai mai râs în hohote din timpul liceului, că-ți dorești în secret un eveniment ca să scoată omenirea din amorțeală. Recunoaște că ai nevoie de adrenalină, mister, pericol, că te uiți pe nerăsuflate la Fringe și speri ca odată să fii martor la un eveniment ieșit din comun. Să vezi cu ochii tăi. Recunoaște că îți iubești din ce în ce mai mult câinele după ce cunoști din ce în ce mai mulți oameni. Recunoaște că ești mereu pe fugă și multe lucruri le faci în dorul lelii. Speri să nu se prindă nimeni. Recunoaște că ai ajuns într-un asemenea hal de rutină că poți să numeri pașii până la lift, secundele până la parter, minutele până la Unirii, știi câte fumuri să tragi ca să termini țigara, în câte sorbituri se termină cafeaua și în cît timp adormi. Îți spun eu: adormi greu. Noaptea în pat mintea ta e un carusel, zornăie, bubuie, scoate fum. Am stabilit că nu-ți plac platitudinile, dar recunoaște că ești de acord cu faptul că mâncarea nu mai are gustul pe care-l aștepți. Pe care-l știai. Recunoaște că nu prea îți place să faci nimic în timpul liber. Vegetezi, inert, mutând canalele la nesfârșit fără să cauți ceva anume. Apeși pe telecomandă din instinct iar degetul se mișcă în sus și-n jos sistematic, fără să-l poți opri. Recunoaște că ai putea să faci un eseu d