Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa strada prin loc nepermis.
Evenimentul s-a consumat vineri seară, în timp ce S.A. (22 de ani) din municipiul Râmnicu-Sărat, satul Vâlcele, conducea un autoturism pe DJ 203. Pe raza satului Sătuc, comuna Galbenu, în momentul în care a trecut pe lângă o autoutilitară staţionată pe celălalt sens de mers, l-a acroşat pe F.G., din comuna Galbenu, care se angajase în traversarea drumului fără a se asigure.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Râmnicu-Sărat pentru îngrijiri medicale, după care a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean Buzău. Şoferul a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-a recoltat o probă biologică de sânge, pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa strada prin loc nepermis.
Evenimentul s-a consumat vineri seară, în timp ce S.A. (22 de ani) din municipiul Râmnicu-Sărat, satul Vâlcele, conducea un autoturism pe DJ 203. Pe raza satului Sătuc, comuna Galbenu, în momentul în care a trecut pe lângă o autoutilitară staţionată pe celălalt sens de mers, l-a acroşat pe F.G., din comuna Galbenu, care se angajase în traversarea drumului fără a se asigure.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Râmnicu-Sărat pentru îngrijiri medicale, după care a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean Buzău. Şoferul a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-a recoltat o probă biologică de sânge, pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice.