Premieră medicală în România. Primul transplant de rinichi între gemeni români, în vârstă de 42 de ani, a fost realizat, astăzi, cu succes, la Institutul Fundeni din Capitală, informează Adevărul.
O altă veste bună, spun medicii, este că structura imunologică a acestor organe este 100% compatibilă, ceea ce înseamnă că nu mai este nevoie de tratamente după transplant, aşa cum se procedează de obicei.
"Organsimul pacientului recunoaşte rinichiul ca şi cum ar fi al lui. Posibilitatea ca organul să fie respins de organism este zero în cazul gemenilor univitelini (identici)", a declarat prof. univ. dr. Ionel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal "Fundeni" din Bucureşti.
Operaţia de transplant a decurs foarte bine, nu au apărut complicaţii şi ambii pacienţi se simt bine, a mai adăugat medicul.
Primul transplant de rinichi din lume s-a realizat în 1954 la Boston, SUA, şi a fost făcut de dr. Joseph Murray de la Universitatea Harvard din Boston. Rinichiul donat a funcţionat opt ani.
Premieră medicală în România. Primul transplant de rinichi între gemeni români, în vârstă de 42 de ani, a fost realizat, astăzi, cu succes, la Institutul Fundeni din Capitală, informează Adevărul.
O altă veste bună, spun medicii, este că structura imunologică a acestor organe este 100% compatibilă, ceea ce înseamnă că nu mai este nevoie de tratamente după transplant, aşa cum se procedează de obicei.
"Organsimul pacientului recunoaşte rinichiul ca şi cum ar fi al lui. Posibilitatea ca organul să fie respins de organism este zero în cazul gemenilor univitelini (identici)", a declarat prof. univ. dr. Ionel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal "Fundeni" din Bucureşti.
Operaţia de transplant a decurs foarte bine, nu au apărut complicaţii