Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectele eligibile dar nefinanţate, transferate către PNDI

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 21 februarie 2011 ·

Agenţia BTL Design şi trustul de presă Agora Group, împreună cu Federaţia Autorităţilor Locale din România (FALR), Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Comunelor din România, a organizat joi, 17 februarie 2011, simpozionul de administraţie publică: “Soluţii pentru Dezvoltarea Durabilă a Autorităţilor Publice Locale”, Ediţia 1 Transilvania. Evenimentul s-a adresat reprezentanţilor administraţiei publice locale din regiunea Transilvania: preşedinţi de consilii judeţene, primari de localităţi şi reprezentanţi ai instituţiei prefectului din judeţele regiunii Transilvania şi a cuprins următoarele teme importante şi actuale, atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru mediul de afaceri: soluţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale, soluţii pentru izolarea termică a locuinţelor, soluţii în sprijinul dezvoltării durabile: soluţii de eficientizarea activităţii/soluţii de scădere a costurilor, dar şi discuţii despre noutăţi legislative şi despre finanţarea proiectelor.

Primarul oraşului Sărmaşu, Ioan Mocean, a fost prezent la seminar. Potrivit acestuia, principalele discuţii s-au desfăşurat în jurul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.

„Seminarul a fost interesant, din punct de vedere al noutăţilor legislative. Aş remarca faptul că s-a dezbătut Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Prin acest program se doreşte ca proiectele din fonduri europene, pentru comune la măsura 322, la 125 pentru oraşe unde şi noi avem un proiect depus la Alba Iulia pentru drumuri de exploataţie agricolă, proiecte extrem de numeroase din punct de vedere cantitativ, dar eligibile şi finanţabile, finalmente vor fi foarte puţine”, a declarat Mocean. Potrivit acestuia, proiectele care deşi au fost declarate eligibile nu vor fi finanţate pe programele europene vor fi transferate către PNDI. „De exemplu, pe

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 44 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°