Pas cu pas, mergem pe drumul cel bun. Amintindu-mi perioada în care numai cine nu-şi dorea rămânea fără un loc de muncă, s-ar putea spune că am o atitudine exigentă, dar cred că a venit vremea să facem lucrurile cum trebuie. Să le luăm cu începutul.

E mai benefic să preţuieşti ceea ce ai şi să faci un efort cât de mic pentru a avea mai mult. Obţinerea unui statut de stagiar într-o companie ar putea fi primul pas. Să te bucuri de oportunitatea de a cunoaşte obiceiurile acesteia, modul în care se lucrează, profilul membrilor echipei vizate, chiar dacă munca ta nu este recompensată şi financiar, ar putea fi un obiectiv important.

Oferta unui internship în care să faci dovada comportamentelor, mai mult decât prin intermediul unui interviu în care prea puţini aleg să nu răspundă în şabloane, este de preferat. În esenţă, acest internship în termeni de HR (Resurse Umane) este stagiul de practică cerut de instituţia de învăţământ în programa anului universitar. De cele mai multe ori această cerinţă era acoperită cu o adeverinţă standard. Nu se înghesuia nimeni să muncească în acest interval de timp cât să convingă compania beneficiară că ar putea continua această colaborare. Un alt aspect important de care se prevalau ambele părţi este cel legat de legislaţia muncii. Dar, despre acest subiect într-un articol viitor.

Pentru că în ultima perioadă am ocazia să aflu de aceste şanse pentru cei care se află la începutul drumului profesional, nu pot să nu mă bucur şi de schimbările de mentalitate prin care au trecut şi potenţialii angajatori. Companiile multinaţionale sau autohtone, SC-uri sau SRL-uri, caută stagiari care să facă mai mult decat copii xerox şi munci necalificate. Se gândesc la posibilitatea remunerării acestora şi valorizează candidaturile care au mai făcut acest lucru mai ales în ONG-uri studenţeşti. Nu pot să nu observ cât de importantă a deven