FC Braşov a ajuns la un acord cu jucătorul Filipe de Andrade Teixeira, de la clubul ucrainean de primă divizie Metalurg Doneţk.
Teixeira va evolua la FC Braşov sub formă de împrumut, până la finalul actualului campionat. Mijlocaşul portughez, în vârstă de 30 de ani, urmează să ajungă în România în această seară, iar zilele următoare va semna contractul cu FC Braşov.
„Teixeira va juca la FC Braşov până la finalul acestui sezon. Felipe este un mijlocaş ofensiv, pe care antrenorul Antonio Conceicao îl cunoaşte foarte bine. Are un CV impresionant şi sunt convins că ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivele.
El urmează să ajungă în această seară în România, iar după ce va efectua vizita medicală va semna contractul cu FC Braşov. Prin venirea lui Teixeira, putem spune că am încheiat transferurile în această iarnă", a declarat preşedintele echipei FC Braşov, Iosif Kovacs.
Teixeira şi-a început cariera la Felgueiras, în Portugalia, şi a mai evoluat la Istres, Paris Saint-Germain, Uniao Leiria, Academica de Coimbra, West Bromwich Albion, Barnsley şi Metalurg Doneţk.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: