- Cultural - nr. 726 / 21 Februarie, 2011 Poezia lui Grigore Vieru constituie o revenire si o asumare a radacinilor culturii noastre, aspect subliniat si de istoricul literar basarabean Mihai Cimpoi: "Lirica lui Grigore Vieru, organic legata de traditia eminesciana si folclorica a literaturii noastre, dar nespus de sensibila la nelinistile secolului, ne ofera generoasa posibilitate de a ne intoarce la izvoare si, totodata, de a ne croi o cale sigura de comunicare cu formulele de traire si gandire artistica ale poeziei universale, mai cu seama in registrul tematic al iubirii, dragostei de mama si maternitatii veghetoare, al valorilor copilariei si sentimentului Patriei." Aceeasi idee a pendularii liricii lui Grigore Vieru intre traditie si modernism o intalnim si la criticul literar Gheorghe Grigurcu: "Contemporan, pe de o parte, cu Harap-Alb si Danila Prepeleac, poetul moldav e contemporan, pe de alta parte, cu optzecistii. El canta cu efecte exceptionale, pe o claviatura neobisnuit de ampla, ceea ce presupune o complexitate a eului creator. Paradoxala complexitate, caci se ascunde sub aerul gratios al simplitatii, sub nepasarea inocenta a ludicului." De aceea, "Grigore Vieru pare la prima vedere poetul unei singure teme si al unor mijloace simple si lipsite de variatie. Dificultatea este de a-l analiza, atunci cand pare inanalizabil. In realitate, scrisul lui Grigore Vieru este bifurcat si diversificat", asa cum, in mod pertinent, consemna Mihai Ungheanu. Se poate vorbi, apoi, in cazul lui Grigore Vieru, de un "epigonism asumat": cel care a construit o noua "Arca a lui Noe", care sa ne conduca prin arcanele literaturii noastre, istoricul literar Nicolae Manolescu era de parere ca "Vieru nu este niciodata un imitator, el se refera constient la anumiti autori pe care ii iubeste, pe care-i stie pe de rost, si se lasa impresionat de atmosfera lor sau le preia cu deta