Descoperiţi în ultimul număr al revistei „Historia“ o comparaţie inedită între două evenimente istorice: rebeliunea din 15 august 1865, din timpul lui Cuza, şi mineriada din 13-15 iunie 1990. 15 august 1865. În lipsa lui Cuza, plecat la băi, în Bucureşti izbucneşte o răzmeriţă. Desfăşurarea, reprimarea şi reacţiile dure ale marilor puteri seamănă bine cu ce s-a întâmplat 125 de ani mai târziu, în iunie 1990.

Prea puţin cunoscută şi cercetată, revolta din Bucureşti, din 3/15 august 1865, a fost discret ocultată de către istoriografia comunistă, deşi, evident, nici înainte nu s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea istoricilor, excepţiile notabile fiind reprezentate de contribuţiile lui A.D. Xenopol şi, mai cu seamă, de cea a lui Alexandru Lapedatu.

Rebeliunea

Dar ce s-a întâmplat, de fapt, la 3/15 august 1865? În acea zi, precupeţii din Piaţa Mare a oraşului, iritaţi de hotărârea Primăriei care le impunea să-şi desfacă produsele doar în gheretele construite de municipalitate, îşi manifestă zgomotos nemulţumirea. Lor li se alătură şi alţi negustori, în special cei de tutun, afectaţi de proaspăta lege a monopolului tutunului. Şi cum pescuitori în ape tulburi se găsesc imediat, răzmeriţa ia amploare prin aportul „unor bande de turburători, care se formaseră în diferitele puncte ale oraşului".

În replică la încercarea agenţilor Primăriei de a pune în aplicare hotărârile mai sus-menţionate, aceştia sunt agresaţi, iar localul municipalităţii, luat cu asalt şi devastat. Revolta se extinde cu repeziciune în tot centrul Bucureştiului. Mai mult chiar, unul dintre liderii Opoziţiei anticuziste, Eugeniu Carada (viitorul director al Băncii Naţionale şi al Ocultei liberale), este ridicat de acasă, potrivit propriilor afirmaţii, de către una dintre bandele de zurbagii, şi agresat.

Curios este faptul că fruntaşul liberal îi indică p