Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprea, la Cupa de Cristal » "Struţul" sare şi acasă

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 21 februarie 2011 ·

După un stagiu prelungit în Grecia, Marian Oprea soseşte azi la Bucureşti pentru Cupa de Cristal

Vicecampionul european la triplusalt, Marian Oprea, şi-a anunţat participarea la concursul Cupa de Cristal, ce va debuta azi la Bucureşti. După revenirea atletului în viaţa competiţională, care a avut loc în primăvara anului trecut, "Struţul" nu a mai sărit acasă decît o singură dată, la "Internaţionalele" României, ediţia 2010.

În comparaţie cu sezonul în aer liber de anul trecut, cînd nu a primit prea multe invitaţii, în acest sezon de sală Oprea nu mai este ignorat de organizatori, avînd deja la activ două concursuri. Pe 29 ianuarie a fost prezent la reuniunea de la Peania (Gre), unde a cîştigat cu 17,20 metri, iar săptămîna trecută, la Grand Prix-ul de la Lievin, s-a clasat pe locul 3 cu o performanţă de 17,04 m. După Cupa de Cristal, românul va merge la reuniunea de la Stockholm (22 februarie), fiind ultima verificare înainte de Campionatele Europene de la Paris (4-6 martie).

1.000 de euro reprezintă premiul acordat pentru cea mai bună performanţă feminină, la fel fiind recompensat şi cel mai bun atlet

Selecţie pentru CE

Alături de Marian Oprea, la Cupa de Cristal vor mai lua startul tripla campioana mondială de juniori, Mirela Lavric (400 m, 800 m), Cristina Bujin (triplusalt), Ancuţa Bobocel, Ioana Doagă, Roxana Barcă (fond şi semifond), Cornelia Deiac, Cristina Sandu şi Viorica Ţigău (lungime) şi sprinterii Andreea Ogrăzeanu, Cătălin Cîmpeanu şi Attila Nagy. Competiţia de la Bucureşti reprezintă şi criteriu de selecţie pentru CE de la Paris.

Handbal. A schimbat programul

Anja Andersen nu şi-a mai băgat de ieri echipa în cantonament la Băile Govora, aşa cum anunţase iniţial. Daneza şi-a mai lăsat o zi elevele acasă şi abia de azi vor intra în pregătire centralizat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 36 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 57 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 38 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°