Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bercea, dosarele şi cumetriile

Publicat in Adevarul, luni 21 februarie 2011 · · ·

Interlopul din Drăgăneşti-Olt a dezvoltat relaţii cu personaje-cheie din justiţie, politică şi administraţie şi nu s-a sfiit să se laude cu acestea ori de câte ori a avut ocazia. Înrudit cu magistraţi şi aleşi locali, Sandu Anghel a reuşit să acumuleze o avere impresionantă şi să scape de fiecare dată basma curată din dosarele penale în care a fost cercetat.

Deputatul romilor îl ironizează pe Bercea: "El e «mondial», doar un tribunal internaţional are voie să-l judece"

Interlopul Bercea Mondial: „Nu m-a arestat toată ţara, m-au «arestat» ai mei. Nişte proşti!“

Sandu Anghel (43 de ani), zis Bercea Mondial, interlopul oltean cu legături notorii printre persoane importante din justiţie şi politică, va fi adus mâine dimineaţă la Curtea de Apel Craiova.

Aici va fi judecat recursul cerut de avocatul liderului rrom împotriva deciziei de arestare preventivă pentru tentativă de omor calificat, pronunţată duminică de Tribunalul Olt. Acesta este cel mai avansat stadiu în care a ajuns vreodată un dosar penal deschis pe numele lui Bercea Mondial, iar ele nu au fost puţine.

DĂ CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA INFOGRAFIA

DĂ CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA INGOFRAFIA!

Fără probe, fără probe, fără număr

Judecătorul Cosmin Mitrache, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, a confirmat pentru „Adevărul" că Sandu Anghel nu a fost trimis niciodată în judecată de magistraţii olteni. Împotriva acestuia, instanţa a înregistrat doar patru plângeri contravenţionale. La Judecătoria Balş, în 2007, a existat o propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, respinsă însă şi înlocuită cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au cercetat pe Sandu Anghel în şapte dosare penale pentru dare de mită, înşelăciune, evaziune fiscală şi lovire.

„Nu s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 28 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°