Destinul "grupului Ilascu" avea sa fie marcat definitiv de razboiul moldo-transnistrean, in fapt razboiul moldo-transnistreano-rus, intrucat nou infiintatul regim de la Tiraspol va primi un sprijin important din partea Armatei a 14-a, aflata sub conducerea generalului Netkaciov.

Declansat in anul 1990, conflictul avea sa se incheie doi ani mai tarziu, cand, la 21 iulie 1992, a fost semnat un acord de incetare a focului.

Tot in anul 1992 aveau sa fie intemnitati la Tiraspol luptatorii pentru integritatea teritoriala a Republicii Moldova ai "grupului Ilascu": Ilie Ilascu, Tudor Petrov Popa, Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco, Petru Godiac si Valeriu Garbuz.

Ultimul dintre acestia, Valeriu Garbuz, era in fapt un fost militian sovietic moldovean infiltrat in grupul de luptatori, de altfel singurul care avea sa admita si sa conlucreze cu regimul de la Tiraspol validand scenariul pus la cale de acestia.

Valeriu Garbuz va recunoaste toate invinuirile aduse celor acuzati implicit si autoritatea Republicii Moldovenesti Nistrene asupra teritoriului transnistrian, fiind eliberat, dupa cateva luni de inchisoare, in 1994, ca apoi sa-si stabileasca domiciliu definitiv in Federatia Rusa.

La 3 decembrie 1993 curtea suprema transnistreana, in urma unui proces inscenat, va prezenta acuzatilor sentinta de judecata. Pentru terorism si instigare la rasturnarea puterii autoproclamate de la Tiraspol, Ilie Ilascu va fi condamnat la moarte prin impuscare, iar ceilalti membri ai grupului vor primi pedepse cuprinse intre 2 si 15 ani de inchisoare.

Conditiile de detentie vor fi inumane pentru un "stat" care pretindea ca respecta drepturile omului, izolarea, tortura si infometarea fiind uneltele utilizate pentru distrugerea psihica si fizica a detinutilor.

Reactia Europei la cazul "grupului Ilascu" va fi una rezerva