În 2007 a primit locul I la Concursul Internaţional de Desen “Europa şi Copiii”, desfăşurat la Bruxelles, iar anul trecut a fost medaliat la Concursul Naţional Antidrog.
La numai câţiva anişori, Mircea îşi surprindea părinţii cu desenele care prindeau viaţă în mâna lui. Desena orice, de la portrete până la peisaje care îl fascinau. Avea un stil aparte de a realiza lucrările, iar părinţii săi nu i-au lăsat talentul să se piardă.
“Îmi place desenul abstract. De obicei iau diferite lucruri din mai multe părţi, din diverse compoziţii şi creez un desen. Îmi place să combin. De multe ori, în drumul spre casă văd ceva care-mi place şi când ajung acasă încep să creionez”, a povestit tânărul artist.
Pictor de icoane pe sticlă
Acum şase ani a început să urmeze cursurile de pictură de la Palatul Copiilor Giurgiu, în paralel cu cele de la Şcoala de Arte aflată acum în componenţa Centrului de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare.
La competiţii a început să meargă din 2005 şi a fost remarcat în scurt timp.
“La primul concurs am câştigat locul III cu un peisaj. Am fost încântat şi asta m-a ambiţionat să merg mai departe. Îmi place foarte mult să desenez şi mă relaxează”, a povestit giurgiuveanul.
Curiozitatea şi interesul pentru pictură s-au dezvoltat treptat, iar în urmă cu trei ani a început să picteze icoane pe sticlă.
“Am văzut icoane pictate de alţi copii şi am fost curios să văd dacă pot şi eu. Mi-a plăcut şi am pictat cinci astfel de icoane pe care le-am dăruit celor dragi. Îţi trebuie foarte multă răbdare pentru desen, iar eu nu mă plictisesc niciodată”, a mai spus Mircea.
În 2007, desenele elevului au fost selecţionate la concursul internaţional “Europa şi Copiii”, desfăşurat la Bruxelles, el fiind de atfle câştigătorul locului I la nivel naţional.
Profesorii au numai cuvinte de laudă
“Est