Firma care a făcut studiile de fezabilitate pentru trei din cele patru tronsoane de autostradă susţine că acestea nu i-au fost plătite de către Compania de Autostrăzi şi ca urmare a blocat licitaţiile în justiţie.
Construirea ultimilor 254 de kilometri de autostradă situaţi între Nădlac şi Sibiu, ultimii pentru care nu au fost selectaţi încă executanţii lor, ar mai putea dura luni bune. Firma germană DIWI Consult International a blocat la Tribunalul Bucureşti licitaţiile pentru realizarea a trei tronsoane din cele patru, anume cele pentru Orăştie-Sibiu, Lugoj-Deva şi Nădlac-Arad, cu o lungime totală de 220 km. Studiul de fezabilitate (SF) pentru al patrulea tronson a fost făcut de firma Scetauroute.
Oficial, motivul Transporturilor este că „valoarea şi complexitatea procedurilor de achiziţie publică" au determinat un număr ridicat de clarificări la documentaţia de atribuire, care trenează licitaţiile. Formularea răspunsurilor la solicitări ar obliga Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) la amânarea licitaţiilor până la începutul lunii următoare. În realitate, DIWI acuză faptul că nu i-au fost plătite studiile, parte a documentaţiei de licitaţie, şi s-a adresat justiţiei.
Contract de 12 milioane euro
Contractul pentru întocmirea SF a fost câştigat în 2007 de consorţiul condus de DIWI Consult International, valoarea sa fiind de 12,69 milioane euro. Într-o primă etapă, firmele în cauză urmau să facă studiile de fezabilitate pe cele trei tronsoane, plus variantele de ocolire Sibiu, Sebeş şi studiile de impact asupra mediului. Etapa a doua prevedea că vor fi realizate proiectele tehnice şi documentaţiile de licitaţie. Firmele în cauză s-au apucat de treabă, însă din cauza amatorismului celor care conduceau compania nu a reuşit să îşi termine treaba în timp util.
Studii refăcute de zece ori
Ca urmare