Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mititelu, falit!

Publicat in Adevarul, luni 21 februarie 2011 ·

Patronul oltenilor are datorii de 450.000 de euro, iar jumătate din această sumă trebuie achitată până cel târziu miercuri. Altfel, Ştiinţa va pierde meciul cu Steaua la masa verde. Din cauza restanţelor, trupa pregătită de Napoli riscă neprogramarea în prima etapă din 2011.

Craiova continuă să fie sufocată de datorii! Chiar dacă şi-a încărcat un pic conturile în această iarnă, Adrian Mititelu nu a reuşit să scoată echipa din criză, perspectivele rămânând sumbre.

În ianuarie, patronul oltenilor a încasat 420.000 de euro de la LPF, a doua tranşă din drepturile TV, dar şi 300.000 de euro din vânzarea lui Julius Wobay la Khazar Lankaran. Banii nu au fost însă suficienţi pentru a asigura liniştea echipei. 250.000 de euro au fost deja viraţi către jucători şi membrii noului staff tehnic.

Alţi 250.000 de euro, reprezentând salariile pe luna trecută, ar trebui achitaţi angajaţilor în zilele următoare. Dacă aceste restanţe ar fi plătite azi, lui Mititelu i-ar mai rămâne doar 220.000 de euro din tot ce a încasat în această iarnă! Exact cât însumează toate celelalte datorii către foşti jucători ai Ştiinţei şi LPF.

Presat şi de alţi creditori

Acestea trebuie achitate până cel târziu miercuri. În caz contrar, formaţia pregătită de Nicolo Napoli nu va fi programată, duminică, la meciul de pe teren propriu cu Steaua! Aproape zilnic la uşa lui Adrian Mititelu, apar noi creditori. Cum societatea care reprezintă echipa este sub incidenţa Legii nr. 85/2006 - Legea insolvenţei, cei care solicită bani apelează la Justiţie pentru tranşarea problemelor.

Numai în ultima lună au apărut două noi sentinţe. Judecătoria a dispus evacuarea echipei din incinta Complexului „Ion Oblemenco" în contul unei datorii de 5.000 de euro, iar Ardia SRL, firma de pază care a asigurat ordinea la meciurile de acasă, a câştigat şi ea plata unor restanţe în valoare de 126

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 aprilie 2025 este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc, decedat la începutul acestei săptămâni la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României care a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 51 minute
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

News.ro acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters. Nava de război de 5 000 de tone a fost echipată cu „cele mai putern

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum o ora
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

FOTO Imagini impresionante de la Vatican. Mii de oameni s-au adunat în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile Papei

HotNews acum 32 minute
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Oamenii au început să sosească în piață dis de dimineață pentru a-și lua rămas bun de la liderul Bisericii Catolice. Autorităţile italiene se aşteaptă ca aproximativ 200.0

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 3 ore
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Înmormântarea Papei Francisc: cine participă, ce cod vestimentar este prevăzut

Ziarul Financiar acum o ora
Peste 200.000 de persoane sunt aşteptate să participe la ceremonia de înmormântare a Papei Francisc, inclusiv aproximativ 130 de delegaţii din ţări din întreaga lume şi 50 de şefi de stat. Atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să respecte un cod ves

Virginia Giuffre, acuzatoarea prinţului Andrew şi a lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

News.ro acum 4 ore
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC. Giuffre a fost unul dintre cei mai deschişi acuzatori ai infractorilor sexuali conda

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Klaus Iohannis, surprins în imagini când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătură trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile au fost postate pe Facebook cu hastag-urile ” #Sibiu #SasuEşuat #NuMaiSuntBaniDeAvioanePrivate”. ”Ghiciţi personajul! Indicii: a mai

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°