Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libia: Avioanele au deschis focul asupra protestatarilor. Gaddafi ar fi părăsit ţara, aflându-se în drum spre Venezuela

Publicat in Antena 3, luni 21 februarie 2011 ·

Update 2: Al Jazeera: Avioanele au deschis focul asupra protestatarilor

Update:400 de oameni au murit de la începutul manifestaţiilor în Libia. Ministrul de externe al Marii Britanii susţine că preşedintele Muammar Gaddafi ar fi părăsit ţara, aflându-se în drum spre Venezuela.. Famuilia lui gaddafi, precum şi oficialii din Venezuela neagă informaţii.

Protestatarii din Libia au de ales între un război civil şi dialog naţional care să ducă la reformă. Acesta a fost mesajul transmis de fiul preşedintelui de la Tripoli, Muammar Gaddafi, într-un discurs transmis în noaptea de duminică spre luni de postul naţional de televiziune. Cuvântarea sa a venit într-un moment critic pentru ţară.

Potrivit organizaţiilor umanitare, confruntările de stradă din ultimele zile s-au soldat cu sute de morţi şi răniţi. Autorităţile de la Tripoli au interzis accesul jurnaliştilor în ţară. Însă localnicii au reuşit să posteze pe YouTube imagini cu protestele din ultima perioadă. Se pare că oraşul Benghazi, din nordul ţării, se află în mâinile manifestanţilor.

Demonstranţii au reuşit să fure arme de la trupele militare şi spun că le vor folosi ca să-şi apere drepturile.Capitala Tripoli, care era până acum liniştită, a fost şi ea cuprinsă de proteste.

Ca să calmeze spiritele, fiul lui Muammar Gaddafi a ţinut un discurs dramatic, la televizor. “Libia nu e ca Egiptul. E o ţară tribală. Nu e ca societăţile moderne cu partide politice. Aici avem clanuri. Fiecare ştie ce are de făcut. Iar aceste manifestaţii ar putea cauza un război civil, la vărsare de sânge, războiul din 1936 s-ar putea repeta”, a declarat fiul lui Gaddafi.

Gaddafi junior spune că ţara sa are o singură şansă - discuţiile raţionale privind constituţia şi reforme care să înlăture restricţiile inutile. “De mâine putem evita vărsarea de sânge şi putem avea cea ma

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 51 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 44 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°